Invatati Legile jocului de fotbal cu Daniel Munteanu

Legile jocului

OBSERVAŢII REFERITOARE LA LEGILE JOCULUI


Modificări

Cu acordul asociaţiei membre interesate şi sub rezerva respectării principiilor lor fundamentale, aceste Legi ale Jocului pot fi modificate în aplicarea lor la jocuri disputate între jucători sub 16 ani, între echipe feminine, între jucători veterani (peste 35 ani) şi între jucători cu handicap.

Oricare dintre următoarele modificări este permisă:

  • dimensiunile terenului de joc;
  • circumferinţa, greutatea şi materialul din care este confecţionată mingea;
  • distanţa dintre cei doi stâlpi ai porţii şi înălţimea barei transversale faţă de pământ;
  • durata reprizelor de joc;
  • înlocuirile.

Orice alte modificări sunt permise doar cu acordul International Football Association Board.

 

Masculin şi feminin

Pentru simplificare, în textul Legilor Jocului se foloseşte genul masculin atunci când se face referire la arbitri, arbitri asistenţi, jucători şi oficiali, dar este aplicabilă ambelor sexe.

 

Limba oficială

Din partea International Football Association Board, FIFA publică Legile Jocului în limbile engleză, franceză, germană şi spaniolă. Dacă există orice divergenţă în traducere, textul din limba engleză este valabil.

 

Explicaţiile semnelor

| O linie în partea din stânga a textului indică schimbări ale Legii.